Fluturashi in biblioteca….
Era a doua oara cand intram in acea biblioteca…intaia oara cand am fost, mi-am facut permisul de biblioteca, dar pe EL nu-l observasem, cred ca inca nu se angajase…
Dar acum….nu doar ca l-am observat, dar simteam cum mi se topesc picioarele, simteam in stomac cativa mici fluturashi care se incumetau pt prima oara sa isi ridice aripile….si simteam cum acei fluturashi tin cu tot dinadinsul sa ajunga la inima mea si s-o faca sa bata din ce in ce mai tare…era clar pt mine, sufeream de “sindromul” dragoste la prima vedere….
pana atunci nu credeam sub nici o forma in asa ceva, ma gandeam cum sa fie posibil sa te indragostesti asa, din prima, nici macar sa nu cunosti acea persoana, fara macar acea persoana sa deschida gura, sa-ti adreseze vreun cuvant…
dar, pt mine era clar inca de knd mi-am ridicat ochii dinspre geanta de unde scosesem permisul, si mi-am indreptat privirea spre ochii lui verzi ca niste smaralde care mi-au patruns pana in suflet….atunci am simtit ca este o persoana buna, calda, capabila de iubire si afectiune…
M-am emotionat atat de tare incat am scapat legitimatia din mana, iar pana sa ma aplec sa o iau de pe jos si i-o dau lui, ma facusem rosie ca racul …eram sigura ca n-am cum sa-l cuceresc asa…doamne, mi-era o rusine de nedescris…
EL a zambit….un zambet uimitor, care mi-a luminat ziua, dar care nu mi-a alungat emotiile…mi-a luat permisul si mi-a dat o cheita de la dulapiorul 45.
dupa ce mi-am cautat cartile necesare pt proiect, am stat cam 2 ore pe acolo ca sa le rasfoiesc, insa privirea mea era mai mult indreptata catre EL….
din acea zi, fiind indragostita de-a binelea, veneam cam de doua-trei ori pe saptamana la biblioteca aceea, cu pretextul ca aveam proiecte, referate, lecturam pur si simplu orice carte imi pica in mana…..doar ca sa-l vad pe EL….
trebuie sa recunosc ca pana atunci nu citisem maxim 5 carti, de placere, in viata mea….nu suportam sa citesc, fiind din fire lipsita de rabdare, prefeream sa fac orice altceva decat sa stau sa citesc…dar incepand cu ziua de 5 mai, ziua in care l-am vazut intaia oara pe EL, am facut o pasiune inexplicabila pt citit, m-am indragostit nu numai de EL ci si de lectura…
de fiecare data cand ma duceam la biblioteca, EL nu imi spunea mai mult de 2-3 vorbe, insa imi dadea de fiecare data aceeasi cheitza de dulap, nr.45… in mintea mea deja imi faceam sperante, acest gest mi se parea ca este o dovada clara ca si lui ii place de mine…insa asteptam in zadar sperand ca poate ma invita in oras, sau imi cere un nr de telefon…nimic….2 luni, aproape zi de zi il vedeam, insa niciodata n-am aflat nici macar cum il cheama….doar el imi stia numele, pt ca era scris pe permis….oricum si eu eram timida, n-as fi avut curaj sa spun ceva….
Intr-o zi, pe cand eram la biblioteca si incercam sa-mi scot geanta din dulapiorul meu 45, ma uit intamplator pe usita, in partea din spate a incuietorii….era lipit un biletel…il iau curioasa de acolo, il desfac si incep sa-l citesc:
“17 mai
Buna Delia! Vii atat de des aici, dar noi n-am apucat sa ne cunoastem niciodata. Mi-ar placea sa iesim in oras, la un suc, orice, mi-ar placea tare mult sa te cunosc si pe tine, nu doar numele tau 
Daca nu vrei, te rog ignora acest biletel, sper ca nu te-a deranjat.”
…..Am ramas stupefiata!!!! nu-mi venea sa cred ochilor….visul meu mi se implinea…si inca de cand, de o luna si jumatate…de aceea imi dadea mereu acelasi dulapior…de ce nu am observat mai devreme???…nu stiam ce sa fac mai intai…simteam ca mi se taie respiratia, obrajii mei ardeau si cred ca inima-mi alerga in corp….eram in culmea fericirii….dar dintr-odata mi-am dat seama ca n-am vazut biletul la timp si deci nu i-am raspuns cand trebuia, si el saracul avea probabil impresia ca-l ignor…
offf, acum eram mai disperata ca oricand….eram sigura ca nu mai avea nici o intentie de a ma cunoaste…probabil si mai rau, ma dispretuia ca n-am avut nici macar bunul simt sa-i raspund politicos cu un “nu, multumesc!”…..
Nu stiam ce sa fac…..
